Nu e cool sau mișto să fii inaptă

Atunci când ești tânără poți să ai multe bălării în cap. Bine, cred că poți să rămâi cu ele și la bătrânețe, dar nu mă pronunț că mai am până acolo. Nu știu exact care e cauza, poate de la prea mult Sex and the city (nu îmi săriți în cap, că oricum rămâne un serial de suflet chiar dacă spun asta), sau de la prea multe articole feministe (nici aici nu săriți, că am mai scris și eu d-astea).
Cert e că unora li se pare mișto să fie inapte și nu înțeleg de ce.

Știți genul ala de tipa ”vaaaaaai, eu, să gătesc? Doamne ferește, că îmi rămâne mirosul în păr și în plus am mai evoluat și noi, femeia nu mai stă doar la cratiță”. Fac spume când aud d-astea. Miros? Da’ de apă, săpun și șampon ai auzit? Sau te speli la fiecare început de lună și atât? Iar legat de cratiță, când am verificat ultima dată oamenii încă trebuiau să mănânce ca să trăiască. Nu mă dau mare specialistă, că nici eu nu știu să fac sarmale sau poale-n brâu, da’ câteva feluri simple, cât să nu fac foamea, tot îmi ies.

Mașina de spălat. ”Nu bag eu la spălat, că cine știe cum le încurc, le stric, mai bine aștept să treacă mama pe la mine că știe ea mai bine”. Băi, recunosc că așa făceam și eu. Până nu m-am mutat de acasă nu am atins niciodată chestia aia dubioasă din baie care făcea urât și zici că se pregătea să decoleze. Apoi am descoperit că nu e mare inginerie, practic apeși două butoane. Am băgat și eu colorate cu albe. Mi-au ieșit niște tricouri (măcar erau de casă) din albe, albastre. Da’ vă zic eu că până și asta s-a dus după mai multe spălări. Și am băgat și prosoape cu haine negre. Le-am scos scămoșate ca naiba. M-am chinuit cu peria de scame juma’ de ora și aia a fost tot.

De călcat nu mai spun. ”Nu, că asta e din mătase organică adusă de pe vârful Honolulu, nu știu eu să calc așa ceva”. De parcă are cineva diplomă în mânuit fierul de călcat, specializarea diverse materiale. Atâta timp cât nu dai temperatura la maxim ca nebuna, nu ai ce să-i faci. Și atâta timp cât nu lași fierul de călcat pe haină până te duci la o țigară. Dacă se întâmplă, atunci ești doar aiurită, nu incapabilă să calci. În cel mai rău caz îi faci o cută aiurea, da’ și asta se rezolvă.

Mersul la cumpărături. ”Nu merg să fac cine știe ce cumpărături, iau așa niște semi-preparate, niște iaurțel și niște fructe, că nu știu eu ce să iau”. Da, când intri prima dată cu o listă kilometrică într-un supermarket e complicat. Ai nevoie de minim 5 vizite ca să înveți pe unde sunt fiecare, plus că rămâi șocat de câte tipuri de făină există. Nu, n-o să nimerești din prima cel mai bun ulei și o să-ți ia ceva până o să deosebești cartofii buni de aia nașpa. Totuși, ghici ce, maximul de efort va fi să citești eticheta (da, știu, cititul îți strică ochii) sau să ceri ajutorul unui angajat. Singura chestie nasoală, de care încă mă plâng, e căratul plaselor. Jur că îmi rupeau mâinile anul trecut. Că na, umpleam coșul, ajungeam la casă, ceream două pungi și înghesuiam la greu. Pe lângă faptul că sângele meu sigur nu mai circula prin degete la cât strângeam de pungi, mi s-a întâmplat să se rupă și să mi se înșire tot. Să vezi distracție când încerci să le aduni, să le îndeși prin geanta sau prin buzunare și să pari și relaxată în fața oamenilor care se uită la tine cu o milă de zici că ai rămas fără un picior. Făceam eu mișto de babele care vin cu sacoșa după ele, dar de anul asta mi-am cumpărat două, le-am înțeles rostul.

Hai să nu ne mai ascundem lenea după frecții de tipul ”eu nu sunt sluga nimănui”. Sunt de acord, într-o relație nu trebuie să joci rolul menajerei, poate doar în pat, dacă ai fantezii d-astea. Dar sunt chestii pe care le faci strict pentru tine, nu pentru Gigel, Florinel sau Costel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *