Ziua în care am fost blondă cu acte în regulă

M-am vopsit blondă acum aproximativ patru ani. Jur, cred că a fost o chestie divină. Mi-a zis mai apoi o vecină ”Andreea, tu ești făcută să fii blondă”. Băi, am ajuns la concluzia că așa e.

Eu n-am prea fost dusă la biserică și la spital la viața mea. La biserică am fost la botez. La spital când m-am născut și când m-a mușcat un câine de cur când eram mai mică. Știa el ce știa.
Acum doi ani am fost pentru prima dată la spital, cel puțin de bună voie și nesilită de nimeni, nu de nevoie, ci în vizită. Aveam pe atunci un gagic. Ies cu el la cafea înainte, el, băiat de treabă, zice că mă duce el cu mașina. Perfect. Mă lasă în față. Cam întuneric, nu vedeam mare lucru.
Dau să intru în curte. Ajung în fața barierei și aștept. Nimic. Zic, păi ce, eu sunt proastă? Nu mă prind? Sigur e ceva pe senzori de mișcare. Încep să flutur din mâini ca ultima dementă. A dracu’ dacă se ridica. Bun, am început să îmi calculez opțiunile. Am un metru jumate, deci s-o sar nu pot. Încap lejer pe sub ea dacă mă aplec puțin.
Apare paznicul.
”Domnișoară, pe aici pe lângă intri, aia e pentru mașini!”.

De fiecare dată când ies pentru prima dată cu un om, fie că e bărbat sau femeie, povestesc faza asta. Nu de alta, dar avertizez de la bun început. Da, asta a fost cea mai înaltă cotă de prostie pe care am atins-o în viața mea. Să știe la ce să se aștepte.

Blonda care își flutura mâinile în fața barierei pentru mașini, așteptând să se ridice, crezând că e pe senzori de mișcare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *