Despre specia ”vânzătoare care îți suflă în ceafă”

Eu am avut un șoc când am ajuns la București și am văzut că vânzătoarele nu au treabă cu tine. Eu eram pe regim de Vâlcea, unde, în orice magazin ai intra, există o singură femeie, două maxim, care sunt multi-funcționale. Ele încasează, ele aranjează hainele, ele te ajută, ce să mai, fac tot. Acum, să ne înțelegem. La mine la Vâlcea vânzătoarea e umbra ta. De când intri în magazin te analizează din cap până în picioare. Dacă ai o zi mai proastă și cam arăți a boschetar s-ar putea să ai noroc și să nu stea în curul tău, convinsă că și așa n-ai bani să cumperi ceva. Dacă ești aranjată, ai belit-o. Nu apuci să faci 3 pași în magazin că deja vine spre tine să te salute. Mai așteaptă să-ți arunci ochii la 2 țoale, iar apoi te întreabă dacă te poate ajuta cu ceva. Eu rar spun că da, de regulă când chiar nu am găsit nimic și nu mai am speranțe. În mod normal spun nu, asta fiindcă nu caut ceva anume, sau, chiar dacă caut, mai mereu ajung să cumpăr altceva. Revenind, mai are puțin și îți suflă în ceafă. E atentă la ce haine te uiți, se oferă să îți țină geanta sau umerașele(în caz că ai ales deja ceva) ca să te uiți mai bine, dacă i se pare că ceva ar fi prea mare pentru tine se oferă să caute mărimea mai mică în spate, toate astea fără ca tu să spui măcar un cuvânt.

Acum o să spuneți ”figuranta dracului, după ce că stă omul după curul tău, mai faci și mutre”. Băi, pe bune că e stresant. Eu, de fel, nu-s rușinoasă. Dacă am nevoie de ajutor îl cer indiferent că femeia e amabilă sau scârboasă, dar jur că nu mă pot desfășura dacă stai la 20 de cm de mine.

Să dea naiba să ajungi la cabina de probă. O să stea efectiv acolo, iar dacă nu ajungi să tragi bine perdeaua, cum mi se întâmplă mie de fiecare dată, și rămâne o crăpătură, o să se uite. Nici nu apuci să tragi haina pe tine că deja te întreabă cum vine. Acum vine partea în care îi înțeleg pe bărbații care spun că femeile mint al naibi de mult.
”Vaaaaaaaaaai, dar ce frumos vă stă! Mulți au probat produsul, dar parcă pe nimeni nu stătea așa bine. Și ce vă pune silueta în evidență, de ochi nici nu mai zic. Vă spun, faceți cum doriți, dar ar fi și păcat să nu cumpărați, că prea e turnat pe dvs!”
Se prea poate să nu-ți placă. Sau să-ți placă teribil, dar să stea ca pe gard că ai o talie de copil și un metru jumate înălțime. Totul devine o treabă de negociere. Ea îți spune ce minunat îți stă, ție nu-ți prea place, încerci să explici de ce, ea vine cu alte argumente pro, tu contra, și tot așa până una cedează. Dacă ești tu aia care cedează, tocmai te-ai făcut cu o haină pe care o s-o mai probezi și acasă, o să ajungi la concluzia că nu-ți place, o să-ți fie jenă să o returnezi că iar dai nas în nas cu nebuna și o să putrezească în fundul dulapului.

Eu am o tactică să le prind pe astea care mă mint. Le întreb cum vine în zona bustului, le spun că parcă prea se vede că n-am ce băga acolo. Dacă se apucă să-mi spună că nu-i adevărat, că eu chiar am sâni și că ies bine în evidență, adio. Tanti, oi fi eu blondă, dar chioară nu-s, iar țâțe n-am.

Țin minte, în primele luni la București, de fiecare dată când ieșeam din cabina de probă și lăsam hainele care nu mi-au venit bine, începeam să-i explic aleia de ce nu le iau, așa, din senin.
”Da, pantalonii mi-au venit bine, dar sunt mari în talie, iar balerinii parcă sunt prea rigizi, sigur o să-mi facă bătături.”
Exact, spuneam fără să mă întrebe nimeni, obiceiuri de Vâlcea. Aia săraca se uita la mine cu o față de parcă eram de pe altă planetă, nu înțelegea de ce simt nevoia să-i spun ei, de parcă i-ar păsa de ce nu cumpăr.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *