E la modă să dai cu logodna după 2 luni?

Întreb și eu, să nu mor proastă. N-am eu treabă cu fericirea oamenilor, din partea mea să se ia și de la prima întâlnire, doar că nu înțeleg fenomenul.

Am deja o grămadă de cunoștințe care s-au logodit. Când ies la bârfă cu fetele mi se spune că ce, că-i doar un inel pe deget. Unde măi frate? Că mie mi se pare ceva simbolic, mi se pare o promisiune, nu un joculeț de tipul ”uite inelul, am găsit altă gagică peste o săptămână, nu mai e inelul”.
O mai am pe una prin lista de prieteni, jur că în decurs de un an a fost logodită de 3 ori. Cu persoane diferite. Nu apuca să pună 5 poze cu un tip nou, că apărea și inelul. Peste o lună ștergea tot. Și tot așa. Bine, s-a ales și fata cu 3 inele, de ce să fim răi.

Eu, după 2 luni, nici nu știu dacă trebuie să-i spun relație. Uite, ce simplă era viața în generală, când ne combinam pe mess. Venea întrebarea ”vrei să fim împreună?”. Băi, știai o treabă. Acum aștepți ca pe ghimpi. Îl sună prietenii să-l întrebe ce face, iar tu ciulești urechile să vezi dacă spune ”uite sunt cu prietena mea”. Sau când ieșiți undeva, ți-o pune și ție subtil o mână pe picior? Vorba aia, nici atunci nu-s sigură.

Hai, că ei cumpără inelul, dar nici ele nu-s fără vină. Dacă s-ar pune unul în genunchi după două luni i-aș spune că nu-i întreg la cap, cu toată iubirea posibilă din lume.
Păi să-l duci tu la mă-ta și la tac-to, să scoată săracii banii de la ciorap să-i numere pentru nuntă, să anunțe tot neamul și pe vecina de la 3, iar apoi să te răzgândești? Mai mare deranjul.
Nu știu măi, s-or considera femei serioase și de casă dacă își schimbă statusul de pe Facebook în ”logodită”, ori mai presus decât cele care au ”într-o relație”. Nici nu vreau să mă gândesc ce etichetă mi-ar lipi mie pe frunte, că am avut toată viața ”singură”. Mi se pare chiar culmea, de ce să știe Gigel când o pun eu de o combinație sau de o despărțire.
Bine, mi-au mai scos unii tipi ochii când mi-au dat mesaje și le-am spus că nu-s disponibilă. Cică i-am derutat. Ghinion, ce pot să spun.

Eu p-astea nici nu mă mai deranjez să le felicit, în caz că le cunosc cât de cât. Mai aștept o perioadă, să fiu sigură că nu mi-am răcit gura degeaba.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *