Chestii tâmpite pe care le fac oamenii în autocar

Am făcut în ultimele luni drumuri Vâlcea-București cum nu îmi imaginam vreodată.

La început aveam emoții în autogară, jur. Tot timpul aveam impresia că e autogara greșită, că nu o să vină autocarul, nu mă prindeam când trebuie să iau bilet de la ghișeu și când trebuie să iau de la șofer. Mă gândeam că pleacă autocarul fără mine, că poate stau pe peronul greșit și nu îl văd. Deși îmi făceam rezervare, stăteam pe ghimpi, dacă greșesc ălea ceva și rămân ca boschetara pe acolo?

Trecând peste momentele mele de blondă, există oameni mai penibili decât mine.

Toate mămăițele cu batic pe cap și cu 15 sacoșe după ele vor să le urce pe toate după ele. Oricât le-ar explica șoferul că se lasă la bagaje, au impresia că e loc suficient pe scaunul lor.

De cei care mănâncă în autocar nu mai spun. Am mâncat și eu o singură dată niște biscuiți, că eram leșinată de foame, și îmi era rușine că foșnea ambalajul, plus că uneori mai mănânc cu gura deschisă și cioflăi.
Nici nu știu de ce îmi făceam eu probleme, că ăștia ar mânca shaorma sau mici dacă ar fi după capul lor.
Chiar săptămâna trecută l-am auzit pe șofer urlând la una:
” Doamnă, împachetăm și noi salamul ăla? Că leșinăm de miros până ajungem.”
Serios, lor chiar nu le mută nasul? Și eu prefer să mănânc consistent, chiar dacă e pe fugă. Nu înțeleg oamenii care mănâncă câte un covrig și se satură, dacă nu e niște cărniță parcă n-am mâncat deloc, dar nu vreau să îi împut pe toți de lângă mine.

Am boală pe cei care se urcă cu paharele de cafea, fără capac. După ce că ne călcăm unii pe alții pe picioare pe culoar, cu niște cafea fierbinte în poală nu mă mai trezisem.

Mai e o treabă pe care nu o înțeleg, că așa sunt eu, mai grea de cap.

Care o fi plăcerea asta a oamenilor de a se ridica cu 10 minute înainte să ajungă în autogară, doar de dragul de a sta în picioare? Au impresia că așa ies mai repede? Și chiar dacă, așa mișto e să cobori cu un minut mai devreme?
Am prins unul, s-a ridicat mai repede ca să își curețe geaca. Scoate un șervețel, chiar mă gândeam că e un bărbat îngrijit. Ia geaca, îi dă o flegmă și apoi dă cu șervețelul.

Eu știu că e greu cu spațiul, chiar m-am bucurat când am văzut că se pune lângă mine o tipă tinerică, slăbuță, drăguță, nu o babă sforăitoare. Nu trec bine 20 de minute, că începe să se apropie de mine din ce în ce mai mult. Încerca să doarmă și nu își găsea poziția, așa că, ce s-o fi gândit ea, că e ok să mă folosească pe post de pernă. Să mor dacă am înțeles-o. Putea să îmi spună că ar prefera să stea ea la geam, ca să se sprijine și să se culce. Sau rahat, chiar să mă întrebe dacă e ok să stea pe mine, dar nu să se pună ca vita peste mine așa, surpriză.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *